Sunday 17 November 2019

CONSULART 2019 - REPUBLICA MOLDOVA

CONSULART 2019 - REPUBLICA MOLDOVA


Asociația Diplomatic Art și Asociația Timișoara 2021 - Capitala Europeană a Culturii vă invită la ultimul eveniment din cadrul proiectului Ecouri Europene Consulart 2019: expoziția RE:PUBLIC, vernisaj vineri, 15 noiembrie 2019, ora 18:00, în curtea interioară a Facultății de Arte și Design, str. Oituz nr. 4, Timișoara. Artiști: Cătălina Bucos și Constanța Dohotaru (ambele din Chișinău, Republica Moldova) și Radu Popovici (Timișoara, România), curator: Mihai Danciu.
Expoziția este deschisă în perioada 15 noiembrie - 9 decembrie 2019.

Conceptul expozițional:
 Proiectul RE:PUBLIC demonstrează prin paralelism multimedia că tema spațiului public este comună orașelor Timișoara și Chișinău, trecând peste influențele culturale distincte. Instalația montată pune în oglindă răspunsuri la întrebări comune legate de spațiul public, reflectate prin mesaje identificate în cele două orașe. Vernisajul aduce un dialog între invitați din sfere diverse cu privire la rolul spațiilor publice, în scopul de a oferi o minimă calitate a vieții locuitorilor săi și de a stabili identitatea comunităților pe care le deservesc” (Curator Mihai Danciu).










CĂTĂLINA BUCOS (născută în 1997) – absolventă a secției de grafică a Colegiului Național de Artă din Chișinău, este implicată în domeniul managementului artei contemporane ca artistă, dar și în calitate de curator. În cadrul participărilor sale în expoziții locale și programe de rezidență, artista critică problemele sociale și politice locale, ori explorează corpul feminin. Mijloacele de exprimare preferate de Cătălina sunt instalațiile și performance-urile multimedia, pe care le consideră potrivite pentru crearea unor experiențe estetice cu semnificație, proiectele sale interdisciplinare îmbinând video, fotografie, performanță, pictură și desen, totodată tipografie tradițională. Practica sa curatorială include crearea unor programe educaționale pentru tinerii artiști locali, încurajând o abordare critică a mediului politic local, cum ar fi relațiile dintre Moldova și teritoriul auto-proclamat autonom Transnistria, dar și explorarea noilor media, ce constituie o problemă reală pentru publicul din Republica  Moldova.

CONSTANȚA DOHOTARU – născută în 1990 în Chișinău, a fost școlită la Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Timișoara, unde a co-fondat, împreună cu colegii săi, asociația În comunitate cu care a făcut primele proiecte de urbanism comunitar în cartierul Fabric. Ulterior, după o experiență în domeniul arhitecturii europene, a decis să revină la Chișinău, unde, în colaborare cu o serie de organizații internaționale, a devenit activistă pentru reabilitarea participativă a spațiilor publice. Constanța este coordonatoarea proiectelor Civic Urban Academy la Chișinău, Urban Remedy la Berlin-Chșinău-Tbilisi și Reclaim Neighborhood în Berlin-Chișinău-Donetsk. De asemenea, Constanța colaborează cu diverși artiști contemporani în realizarea unor performance-uri și intervenții publice în Moldova și Europa.
 
RADU POPOVICI – născut în anul 1991 în Republica Moldova, localitatea Tudora, a absolvit în 2015 secția de Grafică din cadrul Facultății de Arte si Design, Universitatea de Vest Timișoara. După finalizarea facultății, primele sale proiecte artistice au fost realizate în teatru, unde, în calitate de asistent scenograf pentru spectacolul Micul Prinț, Teatrul German de Stat Timișoara și spectacolul Dawn Way, Teatrul Regina Maria Oradea, a contribuit la crearea unor concepte vizuale bazate pe noile media. În ultimii ani, Radu Popovici s-a axat pe animație, participând în proiecte precum Diosa (Creepy Animation Night, Animest 2017), ori lungmetrajul Marona’s Fantastic Tale (studiul DSG animation + vfx, Bucuresti, 2018) unde a animat personajul Manole. În 2019, artistul a regizat și animat videoclipul Mtv is My Friend (Sarmalele Reci) și a făcut performace-ul cu animație și sunet live Hercule așteptând investitorii (Băile Herculane). În prezent, artistul este interesat de regia pentru film de animație și alte proiecte intermedia. https://www.facebook.com/ka.put.96








Mihai Danciu, Radu Popovici

 Cătălina Bucos




The sound of the streets of Timisoara at 18.30 hour, November 15th, 2019 – 
performance, made with the involvement of the public present at the event





Photos by Ciprian Chirileanu and Daliana Iacobescu



Conceptul general al proiectului Ecouri Europene Consulart:
„Proiectul Ecouri Europene Consulart urmărește punerea în valoare și includerea în circuitul cultural a unor spații neconvenționale pentru evenimente artistice, în special a clădirilor (inclusiv a vecinătăților acestora) în care își desfășoară activitatea consulatele generale și onorifice din Timișoara. Aceste spații, destinate în mod obișnuit activităților de business, de locuit sau în particular activităților consulare, vor găzdui temporar proiecte colaborative, interdisciplinare și interculturale. Fiecare proiect va implica un duo format dintr-un artist vizual timișorean (sau muzician/ scriitor/ antropolog/ arhitect, etc) și unul provenit din țara al cărei consulat găzduiește evenimentul. Rezultatul colaborării va fi o instalație comună, concepută în funcție de locație (site-specific, adaptată spațiului în care va avea loc fiecare eveniment în parte) și care să aibă o componentăpreponderent vizuală" (Asociația DIPLOMATIC ART Timișoara).
///
The CONSULART project aims to highlight and include into the cultural circuit unconventional spaces for artistic events, mainly buildings (and their neighborhoods) in which general and honorary consulates carry out their activity in Timisoara. Spaces intended for business, for living and in particular for consular activities will temporarily host collaborative, interdisciplinary and intercultural projects. Each project will involve a duo formed by an artist (visual artist/ musician/ writer/ anthropologist/ architect, etc) from Timisoara and one from abroad, in particular from the country whose consulate hosts the event. The result of the collaboration will be a joint, site-specific work, focusing on the visual component.
http://diplomatic-art.blogspot.ro/


Proiectul cultural Ecouri Europene 2019 este realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara și implementat de Asociația Diplomatic Art.
"Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Asociației Timișoara 2021- Capitală Europeană a Culturii."
/// 
European Echoes CONSULART 2019 is a cultural project carried out in partnership with the Timișoara 2021 - European Capital of Culture Association, part of the Cultural Program TM2021 from 2019, funded by the Ministry of Culture and National Identity, co-financed by the City Hall of Timișoara and implemented by the Diplomatic Art Association.
"The content of this material does not necessarily represent the official position of the European Union or the Timișoara 2021 - European Capital of Culture Association".