NOUTĂȚI: ASOCIAȚIA DIPLOMATIC ART Diplomatic Art Asoc
Primele două ediții al proiectului cultural DIPLOMATIC ART, desfășurate la Timișoara / România, în anii 2014
și 2015, au fost organizate de către Uniunea Artiștilor Plastici
filiala Timișoara, la inițiativa artiștilor vizuali Ciprian Chirileanu
și Renée Renard. Proiectul a beneficiat de implicarea a numeroși
parteneri instituționali, parteneri media și sponsori, de asemenea și de
suportul financiar al Consiliului Local Timișoara. Adresăm tuturor
mulțumiri pentru implicare! Cele două ediții au avut un impact pozitiv
atât în rândul publicului larg cât și al artiștilor participanți, ambele
însumând 13 evenimente cu 86 artiști participanți din 18 țări plus
România, la care se adaugă alte 5 țări (consulatele existente în
perioada interbelică și Australia).
ASOCIAȚIA DIPLOMATIC ART a fost înființată în anul 2017, cu scopul de a
prelua și continua proiectul Diplomatic Art. În anul 2015 s-au obținut
drepturile de marcă înregistrată (copyright) la Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci (OSIM).
Contextul dat de recenta nominalizare a
orașului Timișoara ca viitoare Capitală Europeană a Culturii în anul
2021, impune menținerea nivelului ridicat al precedentelor ediții,
viabilitatea proiectului pe termen nelimitat fiind dat de conceptul în
sine, prin existența consulatelor în Timișoara, precum și de organizarea
evenimentelor internaționale pluridisciplinare, contemporane.
Prin urmare, începând cu ediția a 3-a din anul 2017, proiectul
Diplomatic Art va fi continuat în organizarea Asociației Diplomatic Art.
Vom reveni cu detalii.
Vom reveni cu detalii.
Componența
Asociației Diplomatic Art: Ciprian Chirileanu (președinte), Renée Renard
(vice-președinte) și Maria Orosan Telea (secretar).
No comments:
Post a Comment