Wednesday, 2 December 2020

ZOOM IN online exhibition

 

Zoom In

ZOOM IN este un proiect de arte vizuale care poate fi accesat și vizionat exclusiv online.

Concept expozițional

Odată cu inventarea primului microscop de către fabricantul de ochelari Hans Jansen și fiul său Zacharias în anul 1590, cunoașterea despre lumea înconjurătoare devine mai extinsă,  noțiunea de „aproape” capătă noi sensuri, iar performanțele tehnice ale microscopului se înnoiesc permanent. Una dintre cele mai recente performanțe îî aparține lui Stefan Hell (născut la Arad, fost elev al Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara), care, împreună cu alți doi cercetători, a obținut premiul Nobel pentru chimie în 2014 „pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluție” făcând posibilă vizualizarea unei singure molecule.

Titlul expoziției, ZOOM IN, pornește de la una dintre cele mai des utilizate manevre din instrumentarul digital (calculator, tabletă, telefon, monitor TV etc), utilizată în diverse situații de creare, vizualizare și modificare a imaginii, în programele de calculator (word, photoshop, corel etc), în captarea și vizualizarea imaginilor fotografice sau de film, în focusarea unor detalii dintr-un ansamblu, în prelucrarea trucajelor, în reprezentarea sinedocă (un detaliu care poate înlocui întregul) etc. Într-o înțelegere figurativă, zoom in înseamnă și o cercetare mai aprofundată a unui anumit aspect, pentru a înțelege sensul unei situații date.

Proiectul se adresează artiștilor profesioniști contemporani români și străini care realizează lucrări pe dimensiuni mari precum și artiștilor care abordează în creația lor imagini ale macrouniversului sau imagini microscopice ale lumii animale/ vegetale/ minerale.  Artiștii, selectați în sistem curatorial, prezintă o imagine de ansamblu al unei lucrări reprezentative pentru creația lor, însoțită de o imagine macro cu detalii din lucrarea respectivă (detalii care la rândul lor pot deveni imagini vizuale cu o estetică proprie)

Lucrările vor fi prezentate pe o platformă de pe website-ul Diplomatic Art sub forma unui traseu expozițional pe care privitorul îl poate parcurge de pe orice dispozitiv cu acces la internet, în mai multe direcții, ca pe un spațiu real al unei galerii de artă.

Finanțator:
Consiliul Județean Timiș

Partener principal:
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

Parteneri:
– Asociația Lapsus
– Asociația T-act
– Tehnoarte Studio
– Digital Canvas – platformă digitală
– Grupul Avantpost

Modelul 3D al expoziției online a fost realizat de Aura Bălănescu – Tehnoarte Studio cu sprijinul sketchfab.com.

……………………………………………………………………

Exhibition Concept

Since the invention of the first microscope by the spectacles-maker Hans Jansen and his son Zacharias in 1590, the knowledge about the surrounding world became more extensive, the notion of “near” acquired new meanings, and the technical performances of the microscope were constantly renewed. One of the most recent performances belongs to Stefan Hell (born in Arad, former student of the Nikolaus Lenau High School in Timișoara), who, together with two other researchers, won the Nobel Prize in Chemistry in 2014 “for the development of fluorescent microscopy with superresolution” making it possible to visualize one single molecule.

The title ZOOM IN starts from one of the most commonly used maneuvers in digital instruments (computer, tablet, phone, TV monitor, etc.), used in various situations of creating, viewing and editing the image, in computer programs (word, photoshop, corel, etc.), in capturing and viewing photographic or film images, in focusing on details from an ensemble, in the processing of special effects, in the synedoc representation (a detail that can replace the whole), etc. In a figurative understanding, zoom in also means a more in-depth research of a certain aspect, in order to understand the meaning of a certain situation.

The project is addressed to contemporary Romanian and foreign professional artists who create large-scale works as well as to artists who approach in their creation images of the macro-universe or microscopic images of the animal /plant /mineral world. The artists, selected in a curatorial system, present one of their works accompanied by a photo with details of a certain part of the work (which becomes an image with an aesthetic of its own).

The works will be presented on the Diplomatic Art website in the form of an exhibition route that the viewer can take from any device with internet access, in several directions, similar to a real space.

Financer:
Timiș County Council

Main partner:
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

Partners:
– Asociația Lapsus
– Asociația T-act
– Tehnoarte Studio
– Digital Canvas – digital platform
– Avantpost.ro group

The 3D model of the online exhibition was created by Aura Bălănescu – Tehnoarte Studio with support from sketchfab.com.

Artiști participanți / Participating Artists:
Dacian Andoni (RO)
Rakesh Bani (IN)
Aura Bălănescu (RO)
Ciprian Chirileanu (RO)
Dana Constantin (RO)
Ștefan Curelici (RO)
Radostina Doganova (BG/ SK)
Matei Gaspar (RO)
Cosmin Haiaș (RO)
Jindal Ishu (IN)
Marius Jurca (RO)
Adriana Lucaciu (RO)
Livia Mateiaș (RO)
Linda Saskia Menczel (RO)
Liliana Mercioiu Popa (RO)
Renée Renard (RO)
Sorin Scurtulescu (RO)
Petrică Ștefan (RO)
Bogdan Tomșa (RO)
Miki Velciov (RO)

Friday, 20 November 2020

SI MUOVE online exhibition

 

Online exhibition




SI MUOVE este un proiect de arte vizuale care poate fi accesat și vizionat exclusiv online. Conceptul pornește de la celebra expresie Eppur si muove / Și totuși se mișcă, aparținând omului de știință italian Galileo Galilei cu referire la mișcarea Pământului în jurul Soarelui.

Ideea de „mișcare” are multiple sensuri: înțelesul strict fizic, legat de schimbarea de poziție a unui obiect în timp; așa-numitele „mișcări imperceptibile” din propriul corp; expansiunea universului și legea lui Hubble; sensuri mai largi legate de migrație, transformare și dezvoltare (umană, socială,  științifică), sau de mișcarea în artă (artele cinetice, artele spectacolului) etc.

Ideea de „mișcare” induce un sentiment de libertate, dinamism, evoluție și inovație, iar ideea de „nemișcare” nu înseamnă doar repaos și introspecție, ci și restrângere, restricționare. Cel mai recent exemplu legat de efectele sociale și psihologice ale stării de nemișcare este cel al limitărilor drastice de deplasare datorate pandemiei Covid-19, resimțite de toată lumea.

Lucrările artiștilor vor fi prezentate pe site-ul Diplomatic Art sub forma unui traseu expozițional pe care privitorul îl poate parcurge de pe orice dispozitiv cu acces la internet (calculator, tableta, telefon), în mai multe direcții, ca pe un spațiu real al unei galerii de artă. Poate nu întâmplător această platformă este creată la Timișoara, unde, în 1961, a fost creat MECIPT, primul calculator electronic construit într-o universitate din România.

Finanțator: Consiliul Județean Timiș

Partener principal: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

Parteneri:
– Asociația Lapsus
– Asociația T-act
– Tehnoarte Studio
– Digital Canvas – platformă digitală
– Grupul Avantpost

Modelul 3D al expoziției online a fost realizat de Tehnoarte Studio cu sprijinul sketchfab.com.

……………………………………………

SI MUOVE is a visual arts project that can be accessed and viewed exclusively online. The concept starts from the famous expression Eppur si muove / And yet it moves by the Italian scientist Galileo Galilei with reference to the movement of the Earth around the Sun.

The idea of ​​”movement” has multiple meanings: the strictly physical meaning, related to the change of position of an object over time; the so-called “imperceptible movements” of one’s own body; the expansion of the universe and Hubble’s law; broader meanings related to migration, transformation and development (human, social, scientific), or to the movement in art (kinetic arts, performing arts), etc.
The idea of ​​”movement” induces a sense of freedom, dynamism, evolution and innovation, and the idea of ​​”stillness” means not only rest and introspection, but also restraint, restriction. The most recent example of social and psychological effects of immobility is the lock-down due to the Covid-19 pandemic, experienced by all of us.

The artists’ works will be presented on the Diplomatic Art website in the form of an exhibition route that the viewer can take from any device with internet access (computer, tablet, telephone), in several directions, as in a real space. Perhaps not coincidentally, this platform is created in Timisoara, where MECIPT, the first electronic computer built in a university in Romania, was created in 1961.

Financer: Timiș County Council

Main Partner: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021

Partners:
– Asociația Lapsus
– Asociația T-act
– Tehnoarte Studio
– Digital Canvas – digital platform
– Avantpost.ro group

The 3D model of the online exhibition was created by Tehnoarte Studio with support from sketchfab.com.

Artiști participanți / Participating Artists:

Olof Ahlström (SE)
Zsolt Asztalos (HU)
Rakesh Bani (IN)
Robert Baramov (BG)
Míriam Cantera (ES)
Ciprian Ciuclea (RO)
Julien Gardair (FR)
Remo Giatti (IT)
Elpida Hadzi-Vasileva (MK/UK)
Inga Heamägi (EE)
Ishu Jindal (IN)
Sun Young Kang (KR)
Dimo Kolibarov (BG)
Michel Mazzoni (FR)
Branislav Nikolić (RS)
Simona Nuţiu Gradoux (FR/RO)
Jelena Sredanovic (RS)
Reti Saks (EE)
Miki Velciov (RO)
Lenka Vilhelmova (CZ)